Despre Gheorghe Ciuchete

 

     George Chiuchete a rămas fidel Craiovei natale şi lecţiilor primite pe durata studiilor universitare din Capitală, având fericirea să întâlnească o lecţie care i s-a potrivit. Aceasta se revendică din marea tradiţie a picturii şi reprezintă acea direcţie din arta modernă ce reuşeşte să continue tradiţia, dar totodată, să o şi nuanţeze şi adapteze epocii trăite, în aşa manieră încât, într-un Muzeu, pictorii “legei celei vechi” să poată sta alături, în mod firesc, de pictorii “legei celei noi”.

   Această lecţie începea cu Cézanne, neuitându-I nici pe impresionişti şi pointilişti, reţinea de la Picasso perioadele albastră şi cubistă şi se incheia cu suma învăţămintelor din pictura românească care îşi găsiseră un Ciucurencu un perfect exemplu.

    În privinţa desenului – care va perpetua, în spatele aparenţelor, o întrebare rămasă fără răspuns: este desenul pictorilor o artă de sine stătătoare ori este doar un exerciţiu pregătitor al viitoarelor tablouri - modelele clasice îl urmăreau pe Leonardo, Durer, Ingres, Daumier (care spunea, nu se ştie daca în glumă sau în serios, că un pictor e dator a fi în stare să deseneze un om în timp ce cade de la etaj), iar de la noi pe Grigorescu – în campania militară din 1877, pe Ressu – cu o linie care te duce cu gândul la precizia unui chirurg, şi, mai recent, ca un demn continuator al lor, pe Traian Brădean – cel care a executat desenele pentru “Anatomia artistică” de Gheorghe Ghiţescu şi care, pentru fiecare desen, a reluat aceeaşi mişcare lineară de sute de ori.

  Lucrările lui Ciuchete întrunesc întreg ansamblul de motive vizuale legitimate si “clasicizate” în arta modernă. Pictorul, suferind de viciul lucrului în plain-air, străbate distanţe mari între peisajele care-i vor favoriza viziunea, marcând prin aceste trasee o hartă a comorilor sale. Sunt peisaje lipsite de prezenţa umană. Pictorul caută armonia în siluete de copaci, acoperişuri de case pierdute către orizont, curţi cu parfum interbelic, peroane de gări, magazii dărăpănate sau căpiţe de fân, solemne ca nişte monumente venite dintr-un trecut patriarhal.

  Toate aceste imagini de lume au în alcătuirea lor şi în atmosfera care le surprinde peregrinul ceva tragic, acea tristeţe marcată de un destin al solitudinii. Unicul lor interlocutor este acest pictor căruia au reuşit sa-i vorbească pe limba lui. Acum aceste peisaje ascunse ne vorbesc şi nouă prin transpunerea lor în pagină, prin nuanţele culorilor folosite de George Ciuchete. Aşa se întâmpla odinioară şi la Paris, cu peisajele lui Utrillo lucrate după nişte cărţi poştale banale, pe care nu le mai cumnpăra nimeni.

  Pentru cei care-l cunosc a rămas acelaşi tânăr îndrăgostit de pictură, iar dacă până azi nu ţi-a trădat arta, desigur n-o va mai face nicid e acum încolo. El “cântă” după o partitură veche, compunând la nesfârşit aceleaşi frumuseţi simple, tot mai rare şi mai nepreţuite. Drept mărturie stă şi observaţia ca dintr-o generaţie doar puţini procedează aşa, rămânând credincioşi învăţăturii în acre s-au dezvoltat şi s-au regăsit ca artişti, chiar daca asta le-a atras uneori dispreţul celorlalţi sau nu i-a condus pe culmile gloriei, ca şi sum ar fi avut ca deviză în viaţă un adagio biblic: “Sit transit gloria mundi”.

  Lucrurile solide vor supravieţui şi în artă, nu prin interminabile modificări şi reformulări (de fapt până la urmă deformări), ci prin reluareşi repetiţie, ca o Liturghie sacră.

                                                    ION LAZĂR   TOP BUSINESS nr. 23/2006

   Deşi aflat la vârsta maturităţii artistice Gheorghe Ciuchete este o fire retrasă ale cărui prezenţe expoziţionale sunt oferite cu parcimonie publicului craiovean.

  În evoluţia sa , expoziţia de pictură de anul acesta, a patra ca număr, marchează fixarea artistului în deplina sa maturitate creatoare.

  Evenimentul cel mai de seamă al lucrărilor sale calme, maditative, este nu subiectul care se produce pe linia unei stereotipii acuzate ci urmărirea cu obstinaţie a unui program artistic a cărui componentă principală este studiul peisajului citadin.

   Gheorghe Ciuchete este fără îndolială un pictor de formaţie bucureşteană, de la acre păstrează o necesară libertate interioară dublată şi de exigenţa înaintării artistice.

   Expoziţia actuală, ca şi cele precedente de altfel, afirmă existenţa unui “complex” al profesionalizării continue pe care artistul il împlineşte prin practica studiului permanent şI al acumulărilor formale, riguroase. Nuanţarea, gradarea fină a tonurilor de gris şi a ocrurilor, o gestualitate încărcată şi liberă, închise în corsetul unei rigidităţi compoziţionale accentuate, propun în peisajele sale datele unei palpante dar încă necucerite deplin, picturalităţi.

  Artistul contruieşte în esenţă, un univers figurativ ce denotă pe de o parte, o bună înrădăcinare în tiparul peisagismului românesc interbelic iar pe de altă parte, detaşarea firească şi simptomatică totodată în tentativa sa de înnoire a practicii genului în redarea atmosferei şia  specificului locului.

  Fără îndoială, o mai mare accentuată dtaşare de la rigoarea programului şi o incisivitate crescută a picturalităţii ar avea un efect benefic asupra acestor creaţii prea bine temperate.

                                         CĂTĂLIN DAVIDESCU   RAMURI 4,5,6 aprilie, mai, iunie 1996

  

       Ne obişnuisem cu grafica lui Gheorghe Ciuchete în asemenea măsură încât pictura sa ajunsese să treacă neobservată. Ultimii ani ne-au relevat însă faptul ca posedă resurse neobişnuite şi-n acest gen. Evoluţialui în pictură a cunoscut astfel un ritm aproape spectaculos şi i-a definit mai pregnant propria personalitate. Atras de peisaj, îndeosebi de cel urban, a căutat să-l înţeleagă deconectându-şi impresiile printr-un limbaj solemn. Formele şi culorile sale urmăresc echilibrul armonios, liniile ferme ale desenului, cromatismul reţinut. Puternic implantat în real, el are aproape în egală măsură vocaţia patinei vremii cât şi a efortului constructiv contemporan. Desenând materia picturală în straturi dense Gheorghe Ciuchete e preocupat de umanizarea peisajului prin lumină. Efectele sale solare, realizate cu mijloace de mare simplitate, reţin atenţia privitorului reuşind să-i transmită idei, sentimente.

   Muncind în continuare cu seriozitate şi perseverenţă succesul nu se va lăsa – suntem convinşi – mult aşteptat.

                                          Muzeul de Artă Craiova    PAUL REZEANU  1979

 

Jurnalul galeriilor “Kalinderu” 

      Grupându-şi  gravurile în jurul în jurul temei “jocurile copiilor”, Gheorghe Ciuchete realizează în fond aranjamente şi combinaţii în interiorul unui repertoriu figurativ riguros controlat, aflat la limita dintre amintirea stilizărilor populare şi soluţiile ilustraţiei de carte. Dialogurile elementelor se aşează în jurul unei tipologii unitare, stilizată până la limita esenţei geometrice în interiorul căreia intervin accidente extrase mai ales din câmpul infantil, artistul utilizând miyând pe opoziţiile de negru şi alb. Stilul artistului are deja claritate, expresivitate şi o unitate ce nu ne determină să considerăm ciclul prezentat drept suma unor investigaţii şi rezultatul accidentului şi – mărturisim – am dori să fie într-adevăr aşa pentru că gravurile ne dezvăluie posibilităţi ce trebuie explorate.

                                              VIRGIL MOCANU   România Lirterară

 

Expoziţia “Act individual şi perspective sociale” 

     Soluţiile simbolice, metaforele vizuale, mergând de la abstractizare până la noua figuraţie şi colaj, îşi dovedesc potenţialul expresiv în operele unor artişti ca Mihai Laurenţiu, Sabin Bălaşa, Constantin Dipse, Sever Frenţiu, Costel Bodea, Ladislau Feszt, Alexandru Cristea, Gheorghe Ciuchete.

                                                  ADRIAN  PETRINGENARU Ramuri 15 mai 1976

     Fascinat de geometria Craiovei, şi-a aşezat ani la rând şevaletul la un colţ de stradă sau pe acoperişurile imobilelor pentru a surprinde pe pânză frumuseţea locurilor. L-am găsit pe un trotuar, cu un şorţ în faţă, privind când spre şevalet, când spre un corcoduş înflorit. Avea aerul unui peisagist de modă veche ce ţine să treacă neobservat. A acceptat răgazul pentru dialog după ce lumina nu i-a mai fost pe plac, dându-l parcă afară dintr-o armonie visată.

“Sunt un meseriaş care cred că a început sa înţeleagă cât de cât despre ce este vorba, căruia îi face plăcere să muncească cu imaginea”, mărturiseşte pictorul. Gheorghe Ciuchete  vine dintr-o generaţie şcolită de mariprofesori, cărora le este recunoscător şi astăzi că l-au îndrumat. Spune că a fost o onoare să-I vadă la lucru pe adevăraţii maeştri, amintindu-I aici pe Nicolae Marinache, Ilie Marinescu.

                                                        LAURA PUMNEA  Adevărul de seară

Trei artişti craioveni la Kalinderu 

     Al doilea reprezentatnt al grupului expune un ciclu de şaptesprezece gravuri grupate sub titlul “Jocurile copiilor”. Cu gingăşie şi bucurie copilărească, Gheorghe Ciuchete deruleză în faţa noastră un film, restructurând imaginile, pe mari suprafeţe dense, în umor şi imaginaţie. Asociind acestor calităţi pe aceea de excelent gravor, artistul ne prinde cu uşurinţă, antrenându-ne în jocul pe care ni l–a propus. Circulâm în aceste planşe dense ca o dantelă sau ca un mozaic, descoperindu-ne uneori chiar noi înşine. Suită de amintiri sau ilustraţii la o carte, este omagiul adus jocului prin jocul imaginaţiei şi al meşteşugului.

                                                   RADU IONESCU  Informaţia Bucureştiului

  Graficianul Gheroghe Ciuchete se recomandă ca un remarcabil tehnician al gravurii, stăpânind linia şi xilogravura, dar tentat adesea de efecte decorative. Ciclul său –Amintiri din copilărie – reprezintă, în fond, capricioase şi nenumărate ansambluri pe câteva motive unice: copii, prinţul şi prinţesa din basm, păsările comune devenite magice. Din lectura fiecărei lucrări în parte, răzbate o seninătate şi o puritate care îi asigură farmecul.

 

                                                                     CT. DUMITRIU SEREA   Contemporanul

   Gheorghe Ciuchete şi-a propus să realizeze o suită de variaţiuni grafice pe tema “jocurilor de copii”. Astfel, în fiecare compoziţiese naşte o dinamică, care dislocă fragmentele geometrice din care este alcătuit mozaicul realităţii. Gruparea în cadre separate a cuplurilor şi indivizilor, alcătuirea secvenţelor într-o aglomerare faptică şi formală, scara comună dictată de fragmentul geometric şi simbolic – animale sau plante – toate acestea sunt un material bogat, poate prea bogat, care se justifică prin spaţiul divers al narativului.

                                                                  RADU PROCOPOVICI   Viaţa studenţească

   Culorile lui Gheorghe Ciuchete s-au construit de mult timp într-un spectru al talentului său pe care-l va transfera eternităţii ca pe o marcă proprie a habotniciei sale.

   Căci ce este de fapt marea creaţie? O invenţie a unui “limbaj” care defineşte unicitatea creatorului în concertul mare cu numeroşi “instrumentişti” care-şi interpretează fiecare propria partitură.

   Ciuchete este un “solist”, de rigoare şi profunzime, ale cărui culori se pot recunoaşte de departe pentru că au ceva din curcubeu, aurora boreală sau fata morgana.

                                                  DUMITRU GRAMA GOICEANU  Prefaţă catalog 2008

 

Expoziţia “Omagiu plastic anului XXX” 

    Gravurile lui Gheorghe Ciuchete atestă o prezenţă şi o activitate foarte meritorie, care s-ar cere mai intens utilizate în diverse zone ale vieţii culturale, în ilustraţia de carte în primul rând şi în ilustraţia publicistică în general

                                                                                     AMELIA PAVEL   Ramuri